Scrisoare catre…mine

Dragă eu,

Știu că e neobișnuit să-mi scriu, însă mai neobișnuit e să-mi scriu public. Ar fi trebuit să fie personal, intim, dar acum citești și tu. Citești, și anume gânduri petrecute într-o noapte târzie. Nu, nu sunt îndreptate înspre vreun chip ce mi-a trecut prin viață la un moment dat și nici către frustrări ale clipelor pierdute.

Este o adresare către mine, cea din trecut. O pierzătoare a timpului prețios. O inimă lașă, plină de frică, apăsată de propriile ei greșeli. Rece, pierdută. În adevăr, eram departe. Însă..nu vreau să mă concentrez pe momentele întunecate, deși cred cu tărie ca ele sunt născătoare de momente fericite.

Acum este vorba despre pace. Pacea pe care o am cu mine însumi nu poate întrece nimic din ce am întâlnit până acum. Este vorba de o liniște totală, de o înțelegere necunoscută, de o iubire sfântă. O Mână prea bună pentru un suflet încercat. Atât de blândă cu o ființă căzuta la pământ. O liniște deplină pentru ani petrecuți în război. Încă sunt uimită pentru statornicia pe care o văd în El. A luptat pentru mine și acum sunt a Lui. Pe deplin. A avut răbdare și a fost credincios, lucruri pe care eu le învăț cu greu.

Copleșită, mă întreb des cum de merit tot ceea ce primesc. Însă mă atinge cu iubire desăvârșită și îmi arată cât de mult mă prețuiește. Aș fi egoistă dacă aș păstra aceasta comoară numai pentru mine. De aceea, ți-o împărtășesc și ție, eu din trecut. Știu că ai nevoie de ajutor să te ridici și de aceea, îți fac cunoștință cu o Mână ce te va pune pe munți înalți și te va însoți în văi adânci. O Mână ce te va păzi în clipe grele și te va binecuvânta în momente în care nu te aștepți.

Poate nu te așteptai să ajung în acest punct. Credeai că va fi vorba de niște sfaturi nefolositoare? De niște cuvinte spuse din nou și din nou, ce își pierd din semnificație atunci când sunt folosite în momente grele? Cred că nimic nu prețuiește mai mult în clipe grele, decât cuvinte spuse din inimă. O inimă sinceră, ce a fost vindecată complet chiar și când era în bucăți. Ți se pare cunoscut gândul? Îți dorești asta, cu toții o facem. Dar..chiar ești dispusă să te vindeci? Sau te complaci în propria-ți durere?

Rătăcim într-un întuneric slab, uitând de lumina puternică pe care o merităm. Privim către momente inutile, întorcându-ne fața de la veșnicie. Încercăm să fugim de o binefacere totală și permanentă, în schimbul unor mângâieri de o clipă. Dar oh, sufletul tău.. Rezistă? E în lacrimi? Spune-mi, chiar dacă am fost tu. Vreau să te aud indiferent de decizia pe care o iei.

Nu, nu se sfârșește aici. Nici pe departe. Ba mai mult, nici n-am început. Este o țintă la care îmi doresc să ajung și sunt mai mult ca sigură că fără ajutorul tău, n-aș fi avut parte de lecțiile și exemplele din care să învăț. Să te aud plângându-ți sufletul în bezna nopții, să îți văd visele zdrobindu-se încet, să te ascunzi în cel mai întunecat colț, fiindu-ți frică de lumină.. Știu, le-am simțit. Dar am mai simțit ceva. Aveam speranță, încă am. Eram atât de speriată încât nu voiam să recunosc. Atât de speriată încât nu-mi dădeam voie să văd mai departe de momentul în care mă aflam.

Și am greșit. Am greșit când mă încătușam în propriile-mi greșeli și refuzam eliberare. Dar în tot timpul acesta, El lupta pentru mine. Deși îl alungam de fiecare dată, El era lângă mine și mă voia pentru El. Mă voia fericită, plină de speranță, iubită, cu un viitor la care nu puteam gândi. Și..cu adevărat, în momentul în care I-am dat voie să intre în viața mea, totul s-a schimbat. Nu brusc, dar pe parcurs am învățat și încă învăț pacea și liniștea eternă. Iubirea și speranța. Bunătatea și blândețea. Zi de zi, învăț să fiu ca El. Cu cât înaintez, cu atât îmi aduc aminte de ceea ce a facut pentru mine și nu există moment în care să nu îi mulțumesc continuu.

Și tu, eu… Mă bucur atât de mult că ai lăsat să aibă loc această schimbare. Ai avut speranță și ai fost eliberată. Finalul unei vieți trăite după curentul lumii acesteia începe cu promisiunea unei vieți veșnice, alături de El. Și nu mă crezi, dar încearcă. Să pierzi..ce? Pierzi toate acele nopți nedormite, toate acele lacrimi păstrate în adâncul sufletului, acel întuneric pe care îl porți și te înconjoară la fiecare pas? Hai să creștem împreună, așa cum mereu reușim să facem. Să creștem împreună cu El, pentru El. O inimă ca a ta, ca a mea, ca a celui ce citește, nu merită să fie lăsată de izbeliște în mâinile murdare ale oamenilor. Inimile noastre merită să fie puse în mâinile Celui ce și-a dovedit iubirea murind pentru noi. Murind, apoi înviind și iertând pentru totdeauna.

Încă luptă pentru tine și te vrea la loc de cinste. Vrea să fii fără griji, plin de liniște și iubire. Radiind toate acele raze pe care le refuzi acum, din cauza fricii.

De aceea, eu, îți doresc să ai o creștere înfloritoare. Să nu uiți niciodată pe Acel ce te iubea cand Îl dădeai la o parte din viața ta și te încătușai în amărăciune. El nu te-a creat pentru a te ține captiv într-o lume nedreaptă și rea. Te-a creat pentru a fi într-o glorioasă călătorie alături de El. Încrezându-te în El, vei fi pus în locuri mărețe și vei avea pace chiar și în momente ce, altă dată, te dărâmau complet.

Așadar, ai grijă de sufletul tău. Cineva chiar și-a dat viața pentru el, învingând orice barieră a lumii acesteia.

 

 

Fii binecuvântat!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s